Federatia Romana de Automobilism Sportiv

Română (România)English (United Kingdom)French (Fr)
 

Sibiu

Raliul Sibiului - concluziile etapei

Sibiu Rally 010

*Rezultatele finale sunt provizorii pana marti

*Motociclistul acrosat de masina lui Vali Porcisteanu nu a avut nevoie de spitalizare, insa Politia a constatat ca nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era inmatriculata

Ultima proba speciala din totalul de 11 programate pentru Raliul Sibiului a fost intrerupta din cauza incidentului in care a fost implicat echipajul Vali Porcisteanu/Dan Dobre. In timpul desfasurarii probei pe drumul judetean, inchis complet circulatiei publice intre orele 13:00 – 19:00, doi motociclisti au intrat ilegal pe traseu, in sensul invers desfasurarii competitiei,  unul dintre ei fiind acrosat la capatul unui viraj lipsit de vizibilitate de masina pilotata de Vali Porcisteanu.

Imediat dupa incident, motociclistul a primit primul ajutor la fata locului si a fost transportat la spital. In urma controlului medical amanuntit s-au constatat doar usoare contuzii, conducatorul motocicletei neavand nevoie de spitalizare. Politia a constatat cu acest prilej ca persoana implicata nu avea permis de conducere, iar motocicleta nu era inmatriculata, organele de ancheta urmand a stabili care sunt fapele de natura penala savarsite de aceasta persoana.

Dupa incident, ultima proba din Raliul Sibiului a fost neutralizata, iar pe primele trei locuri s-au clasat echipajele Gergo Szabo/Zoltan Kohler, Marco Tempestini/Dorin Pulpea si Dan Gartofan/Mihai Lazarescu.  Imediat dupa terminarea raliului, echipajul Gergo Szabo/Zoltan Kohler a fost exclus pentru service ilegal, echipa pentru care concureaza depunand, insa, o contestatie. Pana la solutionarea acesteia, rezultatele sunt provizorii.

In clasamentul automobilelor cu doua roti motrice pilotul italian Simone Campedelli, participant pe un Citroen DS3 R3, a reusind sa se impuna in fata veteranului George Grigorescu sosit pe locul al doilea si a lui Alex Filip care a urcat pe treapta a treia a podiumului.

Pe lista castigatorilor in Raliul Sibiului se afla si: Dan Magos (Rally Sprint),  Marco Tempestini (clasa 2), Gergo Szabo (clasa 3), Simone Campedelli (clasa 5), Vlad Cosma (clasa 6), Cristian Toader (clasa 8), Francois Delecour (clasa 9), Catalin Berari (clasa 11),  Daniel Ungur (clasa 19), Jack Daniels RT (echipe), Sebastian Barbu (Cupa Dacia) si din nou Simone Campedelli  la categoria Juniori.

Raliul Sibiului 2011 este etapa a cincea in Campionatul National de Raliuri Dunlop si s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv

Sponsorii evenimentului au fost: Citroen Romania si Orange Romania

Partener media FRAS: Kiss FM.

Pentru mai multe detalii despre Raliul Sibiului 2011 puteti accesa pagina oficiala a competitiei www.raliulsibiului.ro.

Pentru informatii suplimentare il puteti contacta pe ofiterul de presa al evenimentului, dl Berti Panaiot, tel 0748 776 237. e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Clasamente Raliul Sibiului 2011

raliul sibiului 1 (2)

Clasamentele etapei a cincea a CNRD pot fi descarcate de  AICI , cu mentiunea ca sunt provizorii pana la validarea acestora de catre Comisia de Competitii care se intruneste in fiecare marti, dupa etapa.

Raliul Sibiului 2011- incepe spectacolul pe macadam

raliul sibiului 2 (2)

*Invitatii speciali sunt italianul Simone Campedelli, care va lua startul cu un Citroën DS3 R3, si francezul Francois Delecour, care va lua startul cu o masina Dacia Logan

*Sunt inscrise 53 de echipaje care se vor intrece pe suprafata mixta, macadam si asfalt, dar si pe doua probe speciale de noapte

Raliul Sibiului va incepe joi, 7 iulie, la ora 20:00, cu startul festiv, cand cele 53 de echipaje inscrise vor invada Piata Mare a orasului. La startul editiei din acest an se vor afla piloti din Italia, Franta, Bulgaria, Ungaria si, desigur, Romania, invitatii speciali fiind italianul Simone Campedelli, care va lua startul cu un Citroën DS3 R3, si francezul Francois Delecour, care va lua startul cu o masina Dacia Logan.

Ultimele teste pentru echipajele inscrise in Raliul Sibiului sunt programate joi, 7 iulie, intre orele 13:30 – 16:00, pe traseul amenajat la Monumentul Gusterita. Tot joi, incepand cu ora 20:00, toate masinile de curse vor ajunge in Piata Mare a orasului, pentru startul festiv. „Avem un numar foarte mare de echipaje inscrise, iar faptul ca la startul raliului, pe langa pilotii din competitia interna, se afla Simone Campedelli si Francois Delecour ne onoreaza si ne obliga in acelasi timp. Sunt sigur ca vom avea parte de un spectacol total pe probele speciale si m-as bucura sa fie cat mai multi spectatori prezenti la raliu”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

Raliul Sibiului 2011 este etapa a cincea in Campionatul National de Raliuri Dunlop si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Sponsorii evenimentului sunt Citroen Romania si Orange Romania

Partener media national: Kiss FM.

Pentru mai multe detalii despre Raliul Sibiului 2011, program, harta si documente oficiale puteti accesa pagina oficiala a competitiei www.raliulsibiului.ro.

Pentru informatii suplimentare il puteti contacta pe ofiterul de presa al evenimentului, dl Berti Panaiot, tel 0748 776 237. e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Regulamentul particular al etapei a V-a a CNR Dunlop - Raliul Sibiului

A fost publicat regulamentul particular al etapei a V-a a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011 - Raliul Sibiului care va avea loc in perioada 08 - 09 iulie, in organizarea CS SCORPION RALLY - SIBIU. Aici puteti descarca Regulamentul particular, Planul orar si Harta traseului.

Klaus Iohannis a fost „Star of the Rally” in 2010

klaus iohannis - sorin itu_2 webKlaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, a primit premiul „Star of the Rally”, din partea organizatorului Raliului Sibiului, pentru sustinerea acordata de-a lungul celor zece editii.

 Raliul Sibiului, cel mai dur si spectaculos raliu pe macadam din Romania, a ajuns anul acesta la a 10-a editie, an in care a fost inclus, in premiera pentru un raliu din Romania, in calendarul de etape eveniment din Intercontinental Rally Challenge.

 Tot in 2010, Raliul Sibiului a pus la bataie doua trofee speciale: „Star of the Rally” si „Speed Max”, ultimul fiind castigat, in cursa, de Gergo Szabo, pilot care a obtinut cel mai bun timp pe speciala Santa Max. Trofeul „Star of the Rally”, care poate fi castigat de absolut oricine care a contribuit intr-un fel sau altul la succesul raliului,i-a fost acordat domnului Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

„Raliul Sibiului este o competitie foarte asteptata de iubitorii de gen, datorita  traditiei pe care o are deja în orasul nostru si importantei sale în etapele concursurilor nationale si internationale. Vom sustine in continuare Raliul Sibiului pentru ca este un eveniment care atrage un numar mare de turisti in fiecare an si sper ca aceasta etapa sa se bucure de un succes din ce in ce mai mare”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, cu ocazia primirii trofeului „Star of the Rally”.

„Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, a sustinut intotdeauna acest eveniment si tocmai de aceea i-am acordat primul trofeu „Star of the Rally”, in semn de multumire pentru implicarea sa in acest eveniment. La cea de zecea aniversare Raliul Sibiului a fost inclus ca etapa eveniment in calendarul Intercontinental Rally Challenge ceea ce a fost un pas foarte important pentru noi, dar si pentru orasul Sibiu. Vom continua colaborarea cu organizatorii IRC si anul viitor, obiectivul nostru fiind acela de a organiza o etapa care sa fie inclusa in calendarul oficial al acestei competitii”, a spus si Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

Pagina 1 din 2